Caravana SMURD ajunge pe litoral. Turiștii și constănțenii au ocazia să participe la cursuri de pregătire pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență.
Caravana ”Fii Pregătit!”, va ajunge miercuri la Constanța și va fi amplasată pe faleza Cazino. Timp de trei zile, în intervalul orar 10.00-18.00, personalul ISU Constanța organizează cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență.
”Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România, cutremure, inundații, incendii și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.”, a declarat Anca Chiriță- purtător de cuvânt ISU Dobrogea
Centrul mobil este dotat cu o sală de școlarizare unde capacitatea acesteia cuprinde 40 de locuri.
”Acesta este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim-ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare ce permit instruirea eficientă a cursanților”, a precizat Anca Chiriță purtător de cuvânt ISU Dobrogea
Este al treilea an consecutiv în care caravana sosește la Constanța, pentru a susține cursuri de instruire a populației. Cei care doresc să afle noțiuni de bază despre primul ajutor se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD .
http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/
Caravana ”Fii Pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situații de Urgență.
Redactor: Cristina Niță
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Litoralul și-a întâmpinat primii oaspeți
Ziua de 1 Mai a adus primul val de turiști pe litoral. Încă de dimineață, gara s-a aglomerat. Nici trenurile întârziate şi nici norii de pe cer nu...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024