Ziua Marinei Române va fi sărbătorită la Constanța pe faleza din fața Comandamentului Flotei, cu începere de la ora 10. Mâine vor fi prezenți la manifestări, mii de marinari militari, zeci de nave, numeroase aparate militare de zbor, personalități ale țării și mulți constănțeni și turiști aflați pe litoral.
Ca în fiecare an, data de 15 august are dublă semnificație, Ziua Marinei Române și sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Cu acestă ocazie Statul Major al Forțelor Navale Române a pregătit constănțenilor și turiștilor un adevărat spectacol aerian, terestru și marin. Evenimentul va debuta la ora 10.00 în acordurile Imnului Național, cu întâmpinarea personalităților oficiale. Concomitent, vor fi trase 21 salve de tun, tradiție care este păstrată încă din secolul al XIV-lea.
Zeul Neptun va veni din larg și va da startul spectacolului naval. În deschidere, drapelele României, NATO și cel al Uniunii Europene vor fi purtate de ambarcațiuni rapide, dar și de un elicopter Puma Naval. Nava Școală Mircea și cadeții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”alături de velierul italian Palinuro vor saluta publicul de pe faleză. Spectacolul va continua cu inserția aeriană a scafandrilor de incursiune, care vor fi lansați de la bordul unui elicopter. Va urma apoi, o secvență de luptă împotriva aviației inamice executată de către toate navele din dispozitivul aflat pe mare.
În încheiere, în jurul orei 12.30, toate navele participante vor saluta audiența printr-o paradă navală, iar Garda de Onoare și detașamentele de militari din Forțele Navale Române, împreună cu militari din Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Ucraina vor defila pe faleza din fața Comandamentului Flotei.
Ziua se va încheia cu un concert de muzică militară a Forțelor Navale Române, începând cu ora 20.45 urmat de retragerea cu torțe a marinarilor militari.
Redactor: Alexandra Panait
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024