Ioan Deneș, Ministrul Apelor și Pădurilor, a anunțat astăzi, că aproape o mie de mistreți de pe toate fondurile de vânătoare din Constanța urmează să fie omorâți, în încercarea de a stopa răspândirea pestei porcine africane în județ. Ministrul a mai declarat că peste 25 de focare au fost identificate la nivel național.
În urma ședinței desfășurate la Centrul Local de Combatere a Bolilor, Ministrul Apelor și Pădurilor a declarat că s-a aprobat ca de pe 56 de fonduri de vânătoare să fie recoltat un număr de 726 de mistreți în perioada sezonului de vânătoare.
„În județul Constanța, 960 de mistreți trebuie recoltați. 726 trebuiau recoltați și dacă nu era pesta. În aceste zone de focar, pe o rază de 13 kilometri, în termen de 30 de zile, tot ce înseamnă mistreți trebuie recoltați.”
Ministrul a explicat că mistreții vor fi uciși „prin pândă și dibuire, nu la goană”, iar după ce pesta porcină va fi eradicată se va face un program de repopulare a speciilor la care s-a creat un dezechilibru.
„Nu sunt vânător, iubesc animalele vii!. Dar în momentul în care trebuie să aleg între animale și securitatea oamenilor, pentru că este o problemă de securitate națională, aleg întotdeauna oamenii”, a mai declarat Ioan Deneș”.
Prezent la aceeași ședință, guvernatorul Rezervației Biosferei Delta Dunării, Mălin-Matei Mușetescu a declarat că pentru a scăpa de „acest flagel”, în Delta Dunării, ar trebui limitat pășunatul animalelor domestice în zona publică, acestea fiind responsabile pentru transportarea virusului de pe pășuni în gospodăriile oamenilor.
“Noi trebuie să luăm măsuri în limitarea circulației pe zona publică a animalelor domestice, indiferent că ele se numesc vaci, porci sau oi. Pentru că animalele se cresc în țarcuri, în gospodării, în ferme, nicidecum pe zonă publică”, a spus guvernatorul Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Redactor: Alexandra Panait
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...