Au început recrutările în cadrul Ministerul Apărării Naționale

Au început recrutările în cadrul Ministerul Apărării Naționale. Peste 70 de locuri sunt disponibile la Școala Militară de Maiștri Militari ai Forțelor Navale Române.

Ministerul Apărării Naționale a scos la concurs posturi pentru cei care vor să devină maiștri militari și subofițeri..Mapn precizează că în aceste zile, toți cei doritori se pot înscrie pentru învățământul postliceal militar. În această perioadă se desfășoară sesiunea a doua de admitere. Trei școli postliceale: terestre, aeriene și navale scot la concurs peste 370 de locuri. Acestea sunt valabile pentru absolvenții de liceu care au obținut diploma de bacalaureat și au cel mult 30 de ani împliniți în cursul acestui an. Tinerii pot aplica pentru următoarele școli postliceale militare: Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” din Piteşti care pune la dispoziție 140 de locuri, în perioada 20-21 august, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” din localitatea Boboc, judeţul Buzău, cu 159 de locuri, recrutare 20-21 august și Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral I. Murgescu” din Constanța cu 78 de locuri și recrutare în perioada 20-22 august.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole