Pericol pe șosele. Jumătate dintre vehiculele verificate de RAR, neconforme

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat, din punct de vedere tehnic, 33.726 de vehicule, la nivelul întregii ţări, în primul semestru al anului.
Din totalul vehiculelor verificate, aproape jumătate erau neconforme, iar 1.700 prezentau pericol iminent de accidente.
S-au constatat neconformități la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare, punţi, jante şi anvelope, şasiu şi elemente ale şasiului,  la sistemul de frânare sau la sistemul de direcţie.
Într-un comunicat al RAR, transmis luni AGERPRES, se arată că în urma măsurătorilor efectuate s-a stabilit depăşirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 3.612 autovehicule.
De asemenea, în urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în primul semestru al lui 2018, au fost aplicate peste 11.000 de amenzi contravenţionale, au fost retrase 8.480 de certificate de înmatriculare şi reţinute 258 de permise de conducere.
În plus, la nivel naţional, aproximativ una din 10 maşini trase pe dreapta de Poliţie şi verificate de RAR poluau peste limita legală admisă.

Cele mai Accesate Articole