Garda de Coastă. Iranian, prins la Negru Vodă. Încerca să intre ilegal în România

Un cetățean din Iran a fost depistat, ieri, de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în timp ce încerca să intre ilegal în România din Bulgaria, pe jos, pe la frontiera “verde”.
”În data de 21.08.2018, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negru Vodă, judeţul Constanţa, au depistat o persoană care se deplasa pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul ţării.
Deoarece persoana în cauză nu îşi justifica prezenţa în zonă, aceasta a fost dusă la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cel în cauză este un cetăţean iranian, în vârstă de 36 de ani. Acesta a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetăţeanul iranian fiind predat autorităţilor bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale”, precizează Garda de Coastă.

Cele mai Accesate Articole