Consultaţii gratuite în domeniul fertilizării in vitro. Un medic turc vine la Constanța

Fertilizarea în vitro (FIV) este o procedură utilizată pentru a trata probleme de fertilitate şi a ajuta la conceperea unui copil.
Un cuplu care încearcă să conceapă un copil pe cale naturală și nu reușeste acest lucru timp de un an, este bine să se prezinte la un medic specialist în infertilitate.
In acest sens, la Constanța vor avea loc consultaţii gratuite în domeniul fertilizării in vitro.
Acestea vor fi acordate sâmbătă, 1 septembrie, de dr. Ayset Jane Ozcan, specialist în domeniul obstetricii şi ginecologiei, cuplurilor interesate să recurgă la metoda Fertilizării In Vitro (FIV).
Ginecologul turc va oferi consultaţii la oficiul din Constanţa al Grupului Internaţional de Spitale Medical Park.
Specialistul va interpreta analizele şi investigaţiile anterioare de infertilitate ale pacienţilor, pe baza acestora recomandând parcurgerea unor noi etape în cadrul procedurilor FIV.
Dr. Ayset Jane Ozcan este membră a Asociaţiei de Ginecologie şi Obstretică din Turcia şi a Societăţii de Medicină Reproductivă din Turcia.

Cele mai Accesate Articole