Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor anunță că, de la data confirmării prezenţei virusului în ţara noastră, pentru prima oară, în 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în două zone geografice.
Sunt afectate în 165 de localităţi din 10 județe, cu un număr total de 781 de focare (dintre care 11 în exploataţii comerciale industriale, unul în abatorul aparţinând unei ferme şi unul într-o exploataţie comercială de tip A) şi 40 de cazuri la mistreţi.
În total au fost eliminaţi 123.411 porci afectaţi de boală.
În zona de N-V a României, boala evoluează în 3 judeţe, Satu-Mare, Sălaj şi Bihor, prezenţa virusului a fost confirmată în 13 localităţi. Au fost ucişi 1.281 de porci domestici şi au fost afectaţi 15 porci mistreţi.
În zona de S-E a României, boala a fost confirmată în 152 de localităţi, din judeţele: Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Călăraşi şi Ilfov. Au fost ucişi 48.779 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 11 exploataţii comerciale de mare capacitate, o exploataţie comercială de tip A şi în abatorul aparţinând unei ferme, au fost ucişi 73.351 de porci.
Au fost afectaţi 25 de porci mistreţi.
– Judeţul Tulcea – 544 de focare, din care 537 focare în gospodăriile populaţiei, un focar într-o exploataţie comercială de tip A, 5 focare în exploataţii comerciale industriale, un focar într-un abator aparţinând unei exploaţii comerciale şi 23 cazuri la mistreţi;
– Judeţul Brăila – 34 de focare în gopodăriile populaţiei şi 6 în exploataţii comerciale;
– Judeţul Constanţa – 54 de focare în gospodăriile populaţiei;
– Judeţul Ialomiţa – 94 de focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la mistreţi;
– Judeţul Galaţi – 2 focare în gospodăriile populaţiei;
– Judeţul Ilfov – 4 focare, un focar într-o anexă a unei stâne, un focar în Pădurea ?tefăne?ti ?i 2 focare în gospodăriile populaţiei;
– Judeţul Călăraşi – 9 focare în gospodăriile populaţiei.
În ceea ce priveşte situaţia despăgubirilor proprietarilor afectaţi, până la această dată au fost finalizate dosare de evaluare aferente despăgubirilor pentru un număr de 1.890 de exploataţii, în valoare totală de 6.799.410 lei.
Dintre acestea 84, în valoare de 222.060 de lei au fost plătite. Se află în curs de finalizare evaluarea despăgubirilor pentru 681 de exploataţii.
Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.
ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
Ppesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
Sursa: Comunicat ANSVSA
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...