Spectacol de teatru într-un loc neconvenţional

Dacă nu ați reușit să vizionați un spectacol sub conceptul de teatru labirint, veți avea ocazia în acest week-end să trăiți o astfel de experiență. Proiectul „Picături de istorie” cu aria tematică „Patrimoniu Cultural Material” își propune punerea în valoare prin mijloace artistice a Sitului Arheologic din Piața Ovidiu.

Vreţi să participaţi la un spectacol de teatru într-un loc neconvenţional? Veţi avea această ocazie sâmbătă, 15 septembrie, începând cu ora 20.30. Parcursul întregii reprezentații artistice va începe din parcul Arheologic din Constanța. Mai apoi, spectatorii şi actorii vor trece prin Edificiul Roman şi vor coborî la Termele Romane. Acţiunea spectacolului este bazată pe poveştile de viaţă ale persoanelor ale căror epitafuri sunt înscrise pe pietrele de mormânt din parcul arheologic de lângă Muzeul de Istorie. Spectacolul dispune de o distribuție numeroasă alcătuită din 15 actori şi 40 de figuranţi. Întregul fir epic al scenariului precum și ambianţa asigurată de ruinele milenare care vor fi iluminate doar cu lumânări, făclii și opaiţe, coloana sonoră inspirată din muzica celtică, vor transpune spectatorii într-o altă stare.
Regia artistică, scenografia şi scenariul sunt semnate de Dana Dumitrescu, directorul Teatrului de Stat Constanţa, muzica, Adrian Mihai, iar documentarea îi aparţine scriitorului Cristian Cealera. Din distribuţie fac parte: Laura Iordan Adrian, Maria Lupu, Alina Manţu, Ana-Maria Ştefan, Andrei Cantaragiu, Adrian Dumitrescu și Remus Archip.
„Picături de istorie” este un spectacol oferit gratuit publicului de către partenerii organizatori: Teatrul de Stat Constanţa, Primăria Municipiului şi Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie Constanţa.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole