Un nou parteneriat RAJA

Colaborarea dintre RAJA S.A. Constanta și Banca Europeană pentru Reconstructie si Dezvoltare, continuă. A fost semnat un nou Contract de Credit pentru îmbunătățirea serviciilor de apă și apă uzată, care  urmează a fi furnizat în două tranșe, împreună cu granturile de coeziune de la Uniunea Europeana.

25 milioane de euro este valoarea contractului de credit care a fost incheiat  la inceputul acestei saptamani, la Bucuresti, de catre  Președintele BERD – Suma Chakrabarti și Directorul General al RAJA – Felix Stroe.
Necesitatea acestui împrumut este de a cofinanța programele europene privind extinderea și reabilitarea serviciilor de apă și apă uzată. Aceste  programe vor fi realizate în beneficiul a 400.000 de gospodării. Totodată, finanțarea va susține și un program de eficientizare a serviciilor de alimentare cu apă, prin implementarea unui program SCADA la nivelul sistemului de alimentare cu apă din municipiul Constanța.
De asemenea, BERD s-a implicat şi în cofinanţarea Măsurii ISPA Constanţa și a Programului Operațional Sectorial de Mediu 2007 – 2013.
De precizat este si faptul că, RAJA este primul operator regional de apă din România care primește finanțare în cadrul Facilității BERD pentru Infrastructură Durabilă a Apei. Prima colaborare între S.C. RAJA SA Constanţa şi BERD a început în anul 1997, odată cu semnarea Acordului de Împrumut pentru finanţarea „Programului de Dezvoltare a Utilităţilor Municipale, etapa a II-a”.
Redactor: Oana Jărloianu

Cele mai Accesate Articole