Ziua Cooperarii Europene

Din 2012 Ziua Cooperării Europene este sărbătorită în fiecare an la 21 septembrie sub motto-ul ”Împărțim frontiere, creștem mai aproape!”. Obiectivul acestei zile este de a celebra realizările cooperării între regiuni și țări europene.

Europa este un amestec de culturi şi economii care trebuie să fie înţelese reciproc pentru a-şi atinge potenţialul maxim. Din acest motiv, Uniunea Europeană încurajează cooperarea în diferite moduri. Unul dintre acestea este ”Interreg”, o iniţiativă care alocă mai mult de 10 miliarde de euro pentru numeroase proiecte de cooperare între regiuni în domenii importante precum incluziunea socială, mediul și migraţia.
Județul Constanța face parte din programul de cooperare transfrontalieră Interreg România-Bulgaria. Ziua Cooperării Europene a fost sărbătorită ieri la Pleven, în Bulgaria în Anul European al Patrimoniului Cultural 2018. Evenimentul vine să arate lumii modul în care regiunea dintre România și Bulgaria își păstrează patrimoniul și cum a devenit mai frumoasă, mai atractivă și mai sigură prin fonduri europene.
Cei prezenți la manifestare au avut ocazia să cunoască patrimoniul comun prin intermediul unei expoziții a modelelor de situri culturale și istorice din zona transfrontalieră. Evenimentul a fost completat de o expoziție foto care a ilustrat rezultatele proiectelor finanțate prin programul Interreg România-Bulgaria. Prin mijloace alternative de comunicare: desen, muzică și imagini, participanții au sărbătorit împreună Ziua Cooperării Europene.
Redactor: Denisa Albu

Cele mai Accesate Articole