Un feribot cu pasageri la bord s-a scufundat în Tanzania. 86 de persoane au decedat și multe sunt date dispărute. Potrivit unui oficial local, bilanțul victimelor ar putea ajunge la 200.
În statul african Tanzania, un feribot s-a scufundat în apele lacului Victoria în după-amiaza zilei de joi. Ambarcațiunea s-a scufundat la doar câțiva metri de țărm. Bilanțul tragediei indică până în acest moment cel puțin 86 de morți după ce autoritățile din Tanzania au confirmat ieri un număr de 44 de victime. Oficialii guvernamentali se tem că numărul celor care și-au pierdut viața în această tragedie ar putea depăși 200 de persoane.
Informațiile furnizate inițial indică faptul că feribotul avea la bord mai mult de 300 de persoane în momentul producerii cumplitului incident. Numărul exact al pasagerilor aflați în ambarcațiune a fost greu de stabilit întrucât responsabilul companiei care operează transportul cu feribotul s-a înecat, iar dispozitivul care înregistra datele s-a pierdut în apele lacului.
Din totalul celor aflați la bordul ambarcațiunii implicate în incident, au supraviețuit aproximativ 100 de pasageri, 37 dintre aceștia fiind internați în stare gravă în spital.
Informațiile furnizate de compania națională care efectuează serviciile de transport cu feribotul pe lacul Victoria menționează că societatea a efectuat întreținerea ambarcațiunii în ultimele luni, revizuind două motoare.
În 1996, un incident similar s-a petrecut pe lacul Victoria, în urma căruia și-au pierdut viața cel puțin 500 de persoane.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024