Vești bune pentru studenții Universității Ovidius. Începând cu deschiderea noului an universitar, aceștia își vor desfășura cursurile în cele mai noi, moderne și performante laboratoare, dotate la standarde europene. Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Ovidius este de astăzi mai bogata cu 15 noi spații.
Inaugurare cu fast la Universitatea Ovidius. Odată cu deschiderea anului universitar, a fost prezentat și sediul Facultății de Farmacie. Mai exact, este vorba despre cele 11 laboratoare și 3 centre de cercetare, care vor deservi diferitelor discipline studiate.
Potrivit decanului universității, Sorin Rugină, cele 11 săli au fost renovate și dotate din bugetul Universității.
Înfiinţată în 1990 în cadrul Facultăţii de Medicină, Facultatea de Farmacie, a devenit rapid recunoscută în ţara dar şi în străinătate. Specializarea Asistenţă de Farmacie a fost acreditată cu Grad de Încredere Ridicat în anul 2008, iar specializarea Farmacie a fost acreditată în anul următor cu aceași distincție.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...