Se schimbă denumirile la benzină și motorină

Începând din această lună șoferii trebuie să fie atenți cu ce alimentează autoturismul.  Peste câteva zile se va schimba sistemul de etichetare al carburanţilor auto. Măsura va fi aplicată în toate cele 28 de state ale Uniunii Europene, în Islanda, Norvegia şi Lichtenstein, dar şi în Macedonia, Serbia, Elveţia şi Turcia.

Începând cu luna octombrie, maşinile pe benzină vor folosi carburanţii notaţi cu litera ”E,  literă ce va fi încadrată într-un cerc și va fi urmată de două cifre. Astfel, dacă veţi găsi E5, într-un cerc deasupra pompei, înseamnă că veţi cumpăra benzină de 95 sau de 98 care are maximum cinci procente etanol.
Motorina va fi notată cu litera ”B” ce va fi integrată într-un pătrat. Vom avea motorină B7 pentru început, dar pe viitor va apărea motorina B10, dar şi sortimentul XTL. Acesta reprezintă motorina sintetică, o invenţie pusă în practică deja de mai multe companii.
Totodată, rombul va fi simbolul geometric pentru toți carburanții alternativi. H2 va fi prezent la pompele speciale de alimentare cu Hidrogen, în timp ce pompele de GPL vor fi singurele care nu își schimbă numele, dar vor avea cele trei litere într-un romb. Pompele de gaz natural lichefiat vor avea avea inscripția GNL într-un romb, iar cele cu gaz natural comprimat vor avea GNC în aceeași formă.
Redactor: Oana Jărloianu

Cele mai Accesate Articole