Mâine, 05 octombrie întreg mapamondul serbează Ziua Internațională a Educației! Preşcolarii, elevii şi profesorii marchează această zi prin manifestări artistice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ. Elevii din cadrul școlii gimnaziale 43 din Constanța ne-au prezentat în avans, activitățile pregătite pentru Ziua Educației.
”Ziua mondială a educației” este sărbătorită de pe data de 5 octombrie, începând cu anul 1994. World Teachers’ Day adună anual sute de mii de elevi, părinţi şi activişti din întreaga lume, pentru a aduce un omagiu tuturor cadrelor didactice.
Conducerea școlii gimnaziale 43, împreună cu colectivul profesoral au ales varianta unei palete diverse de activități: joacă în colectivitate, spirit civic într-o atmosferă relaxată sau lucru manual.
Referitor la actul educaţiei, Sfântul Ioan Gură de Aur mărturiseşte că „nu este o artă mai mare ca aceasta”. „Dacă-ţi iubeşti copilul, arat-o prin educaţia ce i-o oferi”, îndeamnă Sfântul Ioan precizând, de asemenea, că „un tânăr de a cărui educaţie nu te ocupi este ca un pământ înţelenit pe care cresc mulţi spini”.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024