“Matematica în Mișcare”

Nu toată lumea a iubit matematica în școală, aceasta fiind, de multe ori, o disciplină care dădea adevărate bătăi de cap. Ecuații, fracții sau radicali, toate au fost adevărate necunoscute ani la rand. Nu și pentru 17 elevi de la o școală din Constanța. Cu ajutorul matematicii și ai unui program informatic ei construiesc mașini de curse, pe calculator, iar apoi participă la competiții.

“Matematica în Mișcare”, căci așa se numește jocul, a fost creat de IT-iștii britanici care îi provoacă pe elevi să concureze într-un circuit auto de Formula 1.  Mai mult decât atât, toată cursa auto este dirijată matematic prin ecuații pe care micuții trebuie sa le inventeze și apoi să le și rezolve.
Jocul a fost gândit pentru geniile școlii britanice însă ulterior tot mai multe țări l-au cumpărat , ajungându-se la competiții internationale. În Constanța, într-o singură școală se predă matematica în felul acesta.
Fiecare elev are pe bancă tastatura și monitorul, astfel încat să ajungă cu succes la linia de sosire.
Prin urmare, micii savanți se transformă în computere vii care n-au voie să greșească pe durata întrecerii, orice eroare de calcul fiind fatală.
Noul club de matematică are deja un mare succes în rândul adolescenților. Prin intermediul softului s-a observat că nivelul cunoștintelor matematice este direct proportional cu distracția. Elevii constănțeni se gândesc să se înscrie și în competiții internationale.
Redactor: Oana Jărloianu

Cele mai Accesate Articole