Nu toată lumea a iubit matematica în școală, aceasta fiind, de multe ori, o disciplină care dădea adevărate bătăi de cap. Ecuații, fracții sau radicali, toate au fost adevărate necunoscute ani la rand. Nu și pentru 17 elevi de la o școală din Constanța. Cu ajutorul matematicii și ai unui program informatic ei construiesc mașini de curse, pe calculator, iar apoi participă la competiții.
“Matematica în Mișcare”, căci așa se numește jocul, a fost creat de IT-iștii britanici care îi provoacă pe elevi să concureze într-un circuit auto de Formula 1. Mai mult decât atât, toată cursa auto este dirijată matematic prin ecuații pe care micuții trebuie sa le inventeze și apoi să le și rezolve.
Jocul a fost gândit pentru geniile școlii britanice însă ulterior tot mai multe țări l-au cumpărat , ajungându-se la competiții internationale. În Constanța, într-o singură școală se predă matematica în felul acesta.
Fiecare elev are pe bancă tastatura și monitorul, astfel încat să ajungă cu succes la linia de sosire.
Prin urmare, micii savanți se transformă în computere vii care n-au voie să greșească pe durata întrecerii, orice eroare de calcul fiind fatală.
Noul club de matematică are deja un mare succes în rândul adolescenților. Prin intermediul softului s-a observat că nivelul cunoștintelor matematice este direct proportional cu distracția. Elevii constănțeni se gândesc să se înscrie și în competiții internationale.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024