A plouat cu amenzi în Constanța

240 de amenzi, în valoare totală de peste cinci zeci de mii de lei, au fost aplicate, astăzi, de către politiștii locali din cadrul serviciilor operative ale Direcției Generale Poliția Locală Constanța. Activitățile de control s-au derulat atât în scopul  menținerii curățeniei, asigurării ordinii și liniștii publice, protecției mediului, cât și  pentru fumatul în spatiile publice închise.

Sute de amenzi au fost aplicate, de la începutul acestei săptămâni, celor care cred că pot fenta autoritățile. În cadrul acțiunilor organizate de Poliția Locală Constanța, lucrătorii instituției au aplicat o serie de amenzi persoanelor certate cu regulile elementare de păstrare a curățeniei pe domeniul public.
De amenzi nu au scăpat nici șoferii care staționează neregulamentar, taximetriștii precum și persoanele care au tulburat ordinea și liniștea publică.
Agenții au mai aplicat 36 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 3.500 lei persoanelor care au fost surprinse fumând atât în interiorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei din Constanța, cât și în perimetrul unității medicale.
Oamenii legii vor veghea în continuare asupra celor care cauzează probleme în trafic și nu numai. Așadar, dacă vreți să rămâneți cu banii în portofel, ar fi bine să respectați legea. Bunul simț nu costă!
Redactor: Oana Jărloianu

Cele mai Accesate Articole