Credincioșii din Năvodari au participat în weekend la procesiunea dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva care a devenit deja o tradiție pentru locuitorii de la malul mării. Ceremonia religioasă a avut loc la Biserica din oraș și a fost oficiată de Arhipiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoți. După slujbă, enoriașii au urmat pașii preoților și diaconilor într-o procesiune prin oraş.
Ziua de 14 octombrie are o însemnătate aparte pentru năvodăreni, este sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, protectoarea oraşului.
În cinstea acestei sărbători Înaltpreasfinţia sa, Teodosie, a oficiat slujba Vecerniei la biserica ce poartă numele Sfintei Cuvioase Parascheva din orașul Năvodari.
Străzile Năvodariului s-au umplut de lumină, când numeroşi credincioşi cu lumânări aprinse în mâini au participat la procesiunea religioasă prin oraș.
Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea şi s-a născut în cetatea Epivat, în apropiere de Constantinopol, pe ţărmul Mării Marmara. Aceasta a venit pe lume într-o zi de vineri, de unde și-a luat și numele. Încă din tinereţe a intrat în viaţa monahală la o mănăstire de lângă Constantinopol, apoi, timp de câțiva ani a trăit o viaţă ascetică în mănăstirile din Constantinopol, Ierusalim şi de pe Valea Iordanului.
A murit la vârsta de 27 de ani, iar moaştele sale au fost păstrate în cetatea Epivat timp de 200 de ani. În prezent acestea se află la catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Sursa: https://www.tvlitoral.ro/zi-de-sarbatoare-pentru-navodareni/
Articolul Zi de sărbătoare pentru năvodăreni apare prima dată în Navodari Online .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...