Familia regală britanică va avea un nou moștenitor. Ducesa Meghan de Sussex, soția prințului Harry al Marii Britanii, este însărcinată.
Meghan Markle îi va dărui prințului Harry al Marii Britanii primul copil. Ducele și ducesa de Sussex vor deveni părinți în primăvara anului următor. Tânărul cuplu a dat vestea membrilor familiei regale britanice la nunta prințesei Eugenie, celebrată vineri la Castelul Windsor. Palatul Kensington a făcut anunțul oficial după ce Meghan și Harry au ajuns în Australia, la Sydney, pentru un turneu regal de 16 zile în regiunea Pacificului. Vizita oficială va include și deplasări în Fiji, Tonga și Noua Zeelandă, state membre Commonwealth.
Cuplul a fost primit cu multă căldură pe continentul australian unde a primit în dar de la Guvernatorul General, Sir Peter Cosgrove, și soția acestuia un cangur-jucărie și o pereche de botoșei pentru bebelușul celor doi tineri.
Primul cadou al copilului lor, după cum a afirmat Meghan, a fost primit cu încântare de aceasta, prințul Harry acordând calificativul ”minunat” micuțelor articole de încălțăminte.
La Sydney, prințul Harry a precizat:
”Nu ne-am fi putut gândi la un loc mai bun pentru a anunța venirea pe lume a viitorului copil, băiat sau fată.”
În vizită la Grădina Zoologică Taronga din Sydney pentru a observa urșii koala, Meghan și Harry s-au bucurat de aceeași simpatie și căldură, printre gazde numărându-se și doi copii.
Zâmbetele largi care au însoțit conversația cu micuții au dezvăluit bucuria și emoția viitorilor părinți.
Numele noului membru al familiei regale este un adevărat joc de noroc, casele de pariuri anunțându-le deja pe cele favorite. Mary, Elizabeth, Diana, Victoria, Alice sau Philip, Charles, Arthur, Edward sau James sunt lista variantelor posibile. Având în vederea naționalitatea mamei, cuplul ar putea să opteze și pentru un nume american, Emma și Liam fiind printer cele mai populare.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024