Naționala de fotbal a României U21 a reușit o calificare la Campionatul European din 2019. Ianis Hagi a marcat un gol absolut senzațional cu Liechtenstein, direct din lovitură liberă.
Mirel Rădoi l-a înlocuit pe Daniel Isăilă pe banca naţionalei U21 a României şi a reuşit să o califice la Euro 2019. Performanţa reprezintă şi o revanşă personală pentru Rădoi, a cărui precedentă experienţă de antrenor, la FCSB, s-a încheiat cu un fiasco total.
Așadar, Naționala de fotbal a României U21 a reușit o calificare la Campionatul European din 2019. Ianis Hagi a marcat un gol absolut senzațional cu Liechtenstein, direct din lovitură liberă.
Gică Hagi s-a simțit mândru, dar a încercat să fie obiectiv în privința copilului său.
”Te bucuri când vezi că fiul tău ajunge la un nivel foarte bun, că marchează într-un meci important. E o mândrie, da, dar nu sunt mândru numai de el, ci de ambii mei copii, și de Kira.
Întrebat dacă va reprezenta o provocare pentru Mirel Rădoi să facă lotul pentru Euro 2019, Hagi a declarat:
”Absolut! Îi va fi greu pentru că sunt mulți jucători buni, dar e bine când ai de ales. Mai e până atunci, așa că Mirel trebuie să aleagă și să meargă cu încredere pentru că orice este posibil.”
Redactor: Alexandra Panait
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024