Competiție de ciclism la Năvodari

După o lună de pedalat, evenimentul “Bicicleta – mijloc de locomoție și sănătate” organizat la Năvodari și-a desemnat, în acest sfârșit de săptămână, câștigătorii. Evenimentul face parte din programul de activități sportive pe anul 2018 și are ca scop promovarea mersului pe bicicletă într-un cadru organizat. Premiul cel mare, pus la bătaie, a fost o bicicletă cu care câștigătorul va putea participa și anul viitor la competiție.

Prima ediție a evenimentului “Bicicleta – mijloc de locomoție și sănătate”, care s-a desfășurat în perioada 15 septembrie – 20 octombrie, a fost un succes. În fiecare weekend, cicliștii din Năvodari au pedalat pe Promenada, pentru a socializa și a promova mersul pe bicicletă, iar cei care au spus mereu prezent au primit și premii.
Obiectivul propus, promovarea mersului pe bicicletă, recreere și timp liber sub formă de plimbare în grup, pe biciclete, a fost atins.
Claudiu Marius Dumitru cel care s-a ocupat voluntar de desfășurarea evenimentului are la activ ca experiență, Turul României la ciclism, realizat pentru o cauză nobilă. Manifestarea face parte din programul de activități sportive pe anul 2018 și a fost inițiată de primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru.
Sursa: https://www.tvlitoral.ro/competitie-de-ciclism-la-navodari/
Articolul Competiție de ciclism la Năvodari apare prima dată în Navodari Online .

Cele mai Accesate Articole