Neatenția a costat-o viața

Scene șocante la Medgidia. O femeie a murit decapitată în această după-amiază. Tragedia s-a produs în apropiere de gara CFR din localitate. Martorii spun că victima, de 59 ani a vrut să traverseze liniile de cale ferată în timp ce vorbea la telefon.

Ea nu s-a asigurat și nici nu a văzut trenul care se apropia cu viteză. Câteva momente mai târziu, femeia a fost decapitată de roțile unui vagon. Medicii de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța și polițiștii care au sosit la locul accidentului nu au putut să facă altceva decât să constate decesul. Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz.
Redactor: Cristina Niță

Cele mai Accesate Articole