Sfârșit tragic

Poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Rurală Topraisar au fost sesizaţi astăzi printr-un apel la 112, de producerea unui accident de muncă în localitatea Chirnogeni. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că un bărbat în vârstă de 44 de ani s-a electrocutat în timp ce efectua lucrări la un pod. La fața locului s-a deplasat un echipaj de la ambulanță și un elicopter SMURD. Echipa medicală nu a putut decât să constate decesul bărbatului. Reprezentanții ITM Constanța vor efectua cercetări specifice în astfel de cazuri. După finalizarea anchetei, polițiștii constănțeni vor încadra fapta din punct de vedere juridic și vor lua măsurile legale ce se impun.
Redactor: Cristina Niță

Cele mai Accesate Articole