Timișoara, trafic de carne vie

Timișoara a devenit un centru al traficului de ființe umane. Nu o spun românii, ci poliția federală germană. Conform analizelor, orașul are funcția de hot spot în activitatea rețelelor.

Așa încep poveștile tragice. Cu personaje care trec prin situații dramatice,dar hotărâte să își construiască un viitor mai bun. În speranța unui loc de muncă bine plătit în afara țării, se aruncă fără să știe, în mâinile lipsite de orice urmă de omenie, a traficanților de carne vie.
Potrivit unui comunicat transmis de autoritatea germană responsabilă cu gestionarea frontierelor, Timişoara deține un rol important  în activitatea organizaţiilor de traficanţi care pun în pericol viaţa persoanelor. Orașul a devenit un centru de colectare și distribuție în activitatea reţelelor.Migranții sunt înghesuiți cu zecile în camioane de mare tonaj, fără aer suficient, și transportați peste graniță. Potrivit datelor Poliţiei federale, majoritatea camioanelor, de tonaje diferite, utilizate pentru traficul de fiinţe umane pe ruta balcanică, provin din zonele de sud şi est ale Europei. Cele mai multe dintre ele sunt înmatriculate în Turcia. Traficanții cer uneori chiar și 5500 de euro pentru a transporta familii în Germania iar înțelegerile se fac de obicei în Turcia.

“În oraş, oamenii sunt îmbarcaţi în camioane, urmând a fi transportaţi prin Ungaria, în Europa Centrală. Guvernul ungar a fost avertizat cu privire la acest aspect”, informează poliția germană.

În schimb autoritățile din România nu văd și nu comentează cazuistica migraţiei ilegale înregistrată pe teritoriul altor state.

“Din punct de vedere al atribuţiilor Poliţiei de Frontieră Române, în vederea combaterii migraţiei ilegale şi a preîntâmpinării trecerilor ilegale ale frontierei de stat, indiferent de modalitatea folosită de migranţi, instituţia noastră efectuează permanent schimb de date şi informaţii cu autorităţile abilitate din statele vecine, precum şi cele ale Uniunii Europene, privind persoanele şi mijloacele de transport implicate în migraţia ilegală precum şi cu privire la modurile de operare”, a transmis într-un comunicat de presă, Poliţia de Frontieră.

 De asemenea, poliţiştii susţin că la frontiera cu Ungaria se desfăşoară activităţi de control în punctele de trecere a frontierei în comun cu autorităţile din ţara vecină, în conformitate cu legislaţia europeană. Cu toate acestea, internetul abundă de videoclipuri, informații și imagini în care oamenii legii anihilează rețele de traficanți din Timișoara.
Redactor: Alexandra Panait

Cele mai Accesate Articole