Peste 5.000 de români figurează pe listele pentru transplant. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, admite că autoritățile nici măcar nu au o evidență clară a pacienților care au nevoie de un transplant. Numărul acestora depășește cifra oficială cu câteva mii.
Sorina Pintea a afirmat că proiectul legii transplantului este finalizat. De asemenea, în urma discuţiilor cu reprezentanţii sistemului medical din Ungaria, urmează a fi semnat un acord care va permite ca 10 pacienţi români să fie transplantaţi pulmonar în ţara vecină.
Organizația internațională non-profit include țări precum Austria, Germania, Belgia, Croația, Ungaria, Luxemburg, Olanda și Slovenia.
În prezent, legislația permite doar “acordul informat” pentru a putea fi donator de organe. Acest lucru înseamnă că un pacient aflat în moarte cerebrală devine donator doar în cazul în care familia sa își dă acordul. Totodată există și posibilitatea ca o persoană care vrea să își doneze organele să se înscrie, în timpul vieții, în registrul donatorilor, pentru a i se preleva atunci când ajunge în moarte cerebrală.
Ministrul Sorina Pintea a schimbat recent conducerea Agenției Naționale de Transplant și promite pentru luna aceasta prezentarea proiectului unei noi legi a transplantului precum și criterii clare și transparente, pe care admite că nu le avem în acest moment.
Reporteri: Alexandra Panait / Oana Jărloianu ; Imagine: George Dima
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024