Vești bune pentru români! De la sfârșitul lunii mai 2019, Elveția va elimina toate restricțiile pentru cetățenii români care vor să muncească aici. Anunțul a fost făcut de președintele Confederației Elvețiene, Alain Berset, aflat în vizită oficială la București.
Potrivit președintelui Confederației Elvețiene, în prezent, în Elveția trăiesc aproximativ 30.000 de cetățeni români. În momentul aderării României la UE, Elveția a trebuit să ia hotărârea de a lărgi această liberă circulație și pentru cetățenii români, un proces care a presupus mai multe etape în aplicarea lui și care a determinat menținerea acelor clauze.
”Pot să confirm acest lucru, în luna mai a anului viitor ajungem la finele acestui proces. După care dată, iată că nu va mai exista nicio diferență și nicio restricție”, a afirmat Alain Berset.
De asemenea, și Șeful Statului a precizat că discuțiile pe această temă au fost pozitive.
”Elveția, din motive pur tehnice a trebuit să revină la această, hai să nu-i spunem restricție, la aceste contingente, și, în condițiile în care mi s-a confirmat că discuțiile în societatea elvețiană sunt într-o notă pozitivă despre România, despre români, nu-mi rămâne decât să salut faptul că, începând cu sfârșitul lunii mai 2019, nu va mai exista nicio restricție”.
În momentul aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, Elveţia a introdus restricţii privind accesul cetăţenilor celor două state pe piaţa muncii. Elveţia nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din Zona Economică Europeană şi din Spaţiul european de liberă circulaţie Schengen.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...