Peste 1,3 milioane de români își celebrează astăzi onomastica. Gabriel, Gabriela, Mihai sau Mihaela sunt cele mai întâlnite nume primite de creștini-ortodocși la botez.
La 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri. În vechime, această sărbătoare era o simplă aniversare anuală a preamăririi unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, amplasată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Vechile sinaxare descriu această zi ca pe o cinste închinată doar Sfântului Arhanghel Mihail. Mai târziu, Biserica a stabilit data de 8 noiembrie ca fiind un praznic al tuturor Sfinților Îngeri.
În limba ebraică, ”Mihail” înseamnă ”Cine este ca Dumnezeu?”,iar Gavriil semnifică ”bărbat-Dumnezeu”. Iconografia îl ilustrează pe Sfântul Arhanghel Mihail purtând o sabie de foc, ca simbol al pedepsirii păcatului, în timp ce Sfântul Arhanghel Gavriil este reprezentat cu o floare de crin alb în mână, ca semn al bucuriei și binecuvântării.
Prin „arhanghel” se înțelege „mai mare peste îngeri” sau „cel dintâi dintre îngeri”, iar „înger” înseamnă „vestitor”.
În trecut, în societatea tradiţională bucovineană, Arhanghelii erau sărbătoriţi ca păzitori ai oamenilor de la naştere şi până la moarte. Arhanghelii, în viziunea populară, asistă şi la Judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele născute din patimile omeneşti şi purifică, prin post, conştiinţele.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
Primăria Orașului Năvodari organizează licitaţie publică în vederea vânzării unui teren în suprafaţă de 142mp, strada Bradului fn
PRIMĂRIA ORAŞ NĂVODARI organizează licitaţie publica în vederea vanzarii unui teren în suprafaţă de 142mp, situat în oraşul Năvodari, strada...