Rădăcini, tradiție și identitate

Costumul popular feminin va fi prezentat într-o defilare de sărbătoare pe holurile Muzeului de Artă Populară din Constanța. Manifestarea face parte din proiectul intitulat „Costumul românesc de patrimoniu. Centenar de tradiție și continuitate”.

Sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 12.00, asociațiile culturale „Cusături dobrogene” din Constanța și „Șezătoarea” din București, îi așteaptă pe constanțeni la o prezentare de modă cu iz autentic românesc. Costume populare vechi, destinate femeilor vor fi prezentate publicului.
Instituția de cultură constănțeană se dovedește a fi un liant între trecut, prin piesele vechi de valoare pe care le regăsim în colecțiile sale, și prezent prin manifestările pe care le organizează frecvent pentru publicul larg. În același timp, se încurajează meșteșugurile tradiționale, prin aducerea lor în contemporaneitate. Expozițiile Muzeului de Artă Populară Constanța, atât cea permanentă, cât și cele temporare, constituie adevărate și temeinice surse de inspirație pentru meșterii populari care doresc să respecte tradiția meșteșugului pe care îl practică. În acest cadru, de tradiție și belșug expozițional va avea loc manifestarea de sâmbătă unde publicul larg se va putea bucura de tot ce are mai frumos portul popular românesc.
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet

Cele mai Accesate Articole