Lecție de viață oferită de un bărbat din Timișoara. Acesta a trăit un şoc după ce a găsit, într-o mobilă la mâna a doua, suma de 95.000 euro. Fără a sta pe gânduri, i-a restituit întreaga sumă, apartinătorului de drept.
Samuel Stănici, un tânăr de 33 de ani din Timiş, crescut într-o familie cu 12 copii şi la rândul său tată a patru copii este în prezent muncitor în construcţii şi ocazional în agricultură. În urma unui anunţ de pe un site de vânzări, tânărul a cumpărat de la un bărbat din Arad o piesă de mobilier la mâna a doua.
După o săptămână, unul dintre copii, se juca la dulap și a găsit în interior o cutie metalică plină cu bani. Când au văzut acest lucru cei doi soţi s-au apucat să numere banii. Și mai mare le-a fost mirarea când și-au dat seama că țin în mână suma de 95.000 de euro.
Neliniștit și frământat de situație, Samuel a încercat să găsească fostul proprietar al mobilierului. Așa a aflat că tânărul care a vândut mobila a moştenit casa de la tatăl său şi, pentru a o renova după gustul său, a pus în vânzare mobilierul din casă.
Proprietarul mobilei şi al banilor, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a declarat că nu ştia de cei 95.000 de euro deţinuţi de tatăl său. Bărbatul l-a recompensat pe Samuel cu suma de 9.500 de euro și a declarat că a fost profund impresionat de gestul tânărului.
Redactor: Alexandra Panait
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024