Panică seara trecută în Ploiești. Două alerte cu bombă au fost emise la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi într-un hipermarket. Magazinul a fost evacuat, iar autorităţile au fost la un pas să scoată şi bolnavii din spital. După ore de căutări, pirotehniştii au dat verdictul: alarmă falsă.
Ieri seară, un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că la Spitalul Judeţean din Ploieşti şi într-un supermarket din zona de nord a oraşului au fost amplasate bombe. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de la pompieri, SRI, Ambulanță și Poliția Prahova.
Ulterior, cel care a dat alarma nu a mai răspuns la telefon. Aproximatv 150 de persoane, angajaţii şi clienţii ai magazinului au fost evacuaţi.
Pacienţii din unitatea sanitară nu au fost evacuaţi, însă pompierii au montat în curtea spitalului două corturi, în care au fost evacuaţi aparţinătorii bolnavilor. Spitalul Judeţean din Ploieşti, cea mai mare unitate sanitară din Prahova, adăposteşte sute de bolnavi în mai multe secţii, unii dintre aceştia nedeplasabili.
„La ora 21.30 au fost evacuate 30 de persoane, aparținătorii persoanelor internate în Spitalul Județean de Urgență”, a transmis ISU Prahova.
După mai bine de patru ore de la apelul care a declanşat alarma generală, forţele de intervenţie au încheiat operaţiunile de căutare. Nu au găsit dispozitive explozibile nici la spital, nici la magazin. Anchetatorii au deschis dosar penal şi încearcă acum să dea de urma celui care a făcut gestul nesăbuit. Dacă va fi identificat, autorul farsei riscă trei ani de pușcărie și achitarea contravalorii operațiunilor speciale de detectare a substanțelor explozibile, care se pot ridica la câteva zeci de mii de lei.
Redactor: Cristina Niță
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024