O altă situaţie revoltătoare a apărut în sistemul medical românesc. Un bebeluş născut prematur la Slatina, a fost transferat cu 25 de zile întârziere la o maternitate din Timișoara. În tot acest timp nu s-a găsit un incubator pentru nou născut.
Copilul a venit pe lume prematur și cântărea la naștere doar 990 de grame. Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina au făcut tot posibilul să-l ţină în viaţă pe bebeluş. În tot acest timp cadrele medicale s-au lovit doar de refuzuri pentru un transfer la un alt spital al nou născutului. Copilul suferă de o boală care îl expune la risc de sângerare, iar la Slatina spitalul nu era dotat cu aparatura necesară pentru a efectua transfuzii. În consecință, medicii au căutat o soluție. În cele din urmă, s-a găsit un incubator şi pentru el, într-un spital din Timişoara. Managerul spitalului Slatina, Cătălin Rutea, a declarat că bebeluşul avea 25 de zile la momentul transferului.
„În primele zile, cazul a putut fi gestionat, avem incubatoare, am achizitionat, dar am cerut transferul in momentul in care a fost nevoie de transuzie. Duminică s-a cerut transferul la Bucuresti, dar nu a fost găsit incubator. Ieri s-a facut transferul la Timişoara. Era în stare gravă, dar stabilă în momentul plecării, acum nu mai ştiu”, a declarat Managerul spitalului Slatina Cătălin Rutea.
Astăzi, copilul a ajuns la Spitalul de Urgență ”Luis Țurcanu” din Timișoara. Medicii de aici spun că este un caz ”obișnuit”.
”Din punctul nostru de vedere, este un caz banal. Vorbim de un bebeluș prematur care are la bază o boală ce i-a omorât trombocitele – având de zeci de ori mai puține decât ar fi normal – și, ca atare, e predispus riscului de sângerare. La Slatina, colegii noștri medici au intervenit impecabil, iar el a fost adus aici pentru a putea sta la incubator și pentru a i se putea face transfuzii. Momentan e pus pe ventilator, și este stabil”, a explicat dr. Mihai Gafencu purtătorul de cuvânt al Spitalului.
Redactor: Cristina Niță
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Litoralul și-a întâmpinat primii oaspeți
Ziua de 1 Mai a adus primul val de turiști pe litoral. Încă de dimineață, gara s-a aglomerat. Nici trenurile întârziate şi nici norii de pe cer nu...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024