Vreme deosebit de rece în Dobrogea. ANM anunță ninsori, lapoviță și vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o informarea de răcire accentuată a vremii, valabilă de mâine dimineață, de la ora 5.00, până duminică la ora 12.00.
În intervalul menționat, vremea va deveni rece în toată țara, chiar deosebit de rece în estul și sud-estul teritoriului, unde și vântul va avea unele intensificări.
Valorile termice vor fi negative în cursul nopților și al dimineților în majoritatea regiunilor.
În zonele montane va ninge și vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada.
În regiunile estice, sudice și centrale se vor semnala precipitații slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviță, mai ales în cursul zilei de vineri, 16 noiembrie și al nopții de vineri spre sâmbătă (16/17 noiembrie).

Cele mai Accesate Articole