Constanța are un nou clip de promovare

Astăzi în cadrul Târgului de Turism al României a fost lansat clipul de promovare al principalelor puncte de atracție din Constanța și stațiunea Mamaia. Clipul urmează să fie prezentat și partenerilor din afara țării.

Primăria Constanța a lansat clipul de promovare al orașului! Materialul va fi promovat la Târgul de turism din București , în perioada 15- 18 noiembrie. Aici reprezentanți ai Primăriei dar și ai Consiliului Județean vor oferi materiale promoționale și vor răspunde întrebărilor celor interesați de o vacanță în orașul de la malul mării.
Edilul orașului, Decebal Făgădău a declarat că videoclipul a fost realizat împreună cu o echipă de prieteni, tineri  specialiști. Astfel costurile de producție au fost nule.

Vom difuza clipul către toți partenerii din afară și prin toate agențiile de turism. Lumea a înțeles că promovarea este importantă pentru piețele externe”, a declarat Decebal Făgădău.

Pe perioada târgului vizitatorii vor primi și informații despre concertele, festivalurile sau târgurile care se pregătesc deja în orașul Constanța pentru anul 2019.
Redactor: Alexandra Panait

Cele mai Accesate Articole