Situaţie halucinantă pe drumul naţional DN7C-Transalpina. Elementele reflectorizante aplicate luni de drumari pe tronsonul dintre Novaci şi Rânca au dispărut peste noapte. Vorbim aici despre dispozitive cărora li se mai spune şi „ochi de pisică” şi care îi ajută pe şoferi să se orienteze pe şosea în condiţii de vizibilitate redusă.
Încă o dată ajungem la concluzia că suntem departe de civilizație… Știm deja că infrastructura din România are multe probleme, iar furtul este una dintre ele. Cu toate acestea, sunt lucruri și fapte care încă ne miră. Spre exemplu, la doar 12 ore de la montajul de catadioptri pe parapeții de pe Transalpina, aceștia au dispărut. Secția de Drumuri Național Târgu Jiu a depus o plângere penală la poliție pentru furt, însă găsirea făptașilor ar putea fi imposibilă.
„Pe DN 67C, tronsonul de drum cuprins între Novaci şi Rânca, au fost montaţi aproximativ 150 de metri de parapeţi metalic, tip greu, cu talpă. Din păcate, la nici 12 ore după finalizarea montajului, am constatat că au fost furate elementele de semnalizare. Vorbim aici de acei catadioptrii, «ochi de pisică» cum mai sunt cunoscuţi. Valoarea lor este mică, dar rolul lor pentru siguranţa traficului este foarte mare deoarece ghidează conducătorii auto pe timp de noapte sau pe timp de ceaţă. Le iau să le pună la căruţe sau la biciclete, că altceva nu au ce face cu ele. Sunt de plastic, nu le pot duce la fier vechi”, a declarat Cristi Tudor, reprezentant al Secţiei Naţionale de Drumuri Târgu Jiu.
Asadar, vorbim aici de un element de infrastructură vital pentru un drum periculos, plin de viraje strânse și coborâri abrupte.
Încă nu ne putem imagina ce a fost în mintea hoților, însă, un lucru este cert, cei care au prădat parapeții de pe Transalpina, au pus în pericol viețile tuturor celor care tranzitează zona.
Transalpina este unul dintre cele mai frumoase drumuri din România ,dar în același timp și unul dintre cele mai periculoase. Cea mai înaltă șosea de la noi din țară are punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, la 2.145 de metri altitudine și leagă orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba.
Autoritățile au început reabilitarea drumului DN66/E79 la începutul acestei săptămâni, când au instalat noi indicatoare verticale și parapet metalic pe Transalpina. Acesta previne sau îngreunează ieșirea în decor în cazul în care conducătorul auto pierde controlul volanului.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Vreme bună, în weekend
Avem parte de vreme bună în weekend, normală din punct de vedere termic pentru această periodă. Sâmbătă, în Dobrogea, temperaturile vor...
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...