Primarul din Năvodari, Florin Chelaru, anunță că reabilitarea drumului către Corbu va fi demarată la începutul lui 2019.
Investiția va fi realizată în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria – Interreg V-A.
Proiectul ,,Silistra-Ecofriendly-Viable-Electrical-Năvodari Transport” a fost depus în parteneriat cu Primăria orașului Silistra (Bulgaria).
Edilul Florin Chelaru s-a întâlnit, astăzi, la sediul Primăriei, cu Yulyan Naydenov, primarul din Silistra, precum și cu o delegație de la Primă ria din această localitate.
”La această întâlnire am discutat despre problematica dezvoltării orașelor Năvodari și Silistra, dar mai ales despre proiectul pe care l-am depus împreună pentru reabilitarea drumului către Corbu și amenajarea unui număr de 36 de stații, execuția acestuia urmând să demareze la începutul anului viitor”, precizează primarul din Năvodari.
Contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea drumului către Corbu a fost semnat în luna aprilie 2018.
”Drumul va beneficia de un covor asfaltic nou pe o lungime de 3840 ml – drum ce se va reabilita si moderniza pe 4 benzi – fiind prevăzut cu piste de bicicliști moderne pe o parte și pe alta a drumului, cu elemente de siguranță rutieră, dar și cu stații de autobuz moderne.
Totodată, în orașul Năvodari se vor monta alte 36 de stații de autobuz moderne – multimodale (autobuze si biciclete), cu panouri de informare, urmând a se executa, prin același proiect 7,2 km de noi piste de bicliști în diferite zone ale orașului, cu 2 sensuri de circulație”, afirma la acea dată Florin Chelaru.
Sursa: Facebook Primăria Năvodari
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...