Un primar din județul Vâlcea a reușit să se facă de rușine. Acesta a fost filmat, de camerele de luat vederi ale hotelului în care era cazat, chiar în timp ce sustrăgea o perie electrică de curățat pantofi. Culmea, edilul participa la o dezbatere pe teme anticorupție.
Se pare că, indiferent de funcția pe care ajung să o dobândească românii, unii nu se pot vindeca de anumite desprinderi. Un primar din Vâlcea a fost prin la furat. Culmea ironiei este că edilul comunei Mihăești din Vâlcea se afla la o consfătuire pe teme de anticorupție în stațiunea Băile Felix din Bihor, când s-a petrecut evenimentul. Se pare că, peria electrică de șters pantofii, din hotelul la care era cazat, i-a„făcut cu ochiul”. Constantin Bărzăgeanu și-a făcut un mini plan și a trecut la acțiune. Astfel că, în imaginile suprinse pe camerele de supraveghere se poate observa cum edilul s-a aigurat întâi că nu-l vede nimeni, apoi s-a aplecat, a smuls obiectul din priză, l-a luat în braţe şi a urcă cu el într-un lift.
Inițial, administratorii hotelului au crezut că peria electrică a fost luată de unul dintre angajați pentru a fi curățată, dar după ce au verificat imaginile de pe camerele de supraveghere au realizat că, de fapt, aceasta a fost furată.
“Vă daţi sema că am fost foarte surprinşi când am identificat autorul cu ajutorul camerelor de luat vederi. Nu ne aşteptam la aşa ceva. L-am sunat pe om să-i cerem să înapoieze peria. Nu e o valoare foarte mare, dar 500 – 600 lei tot costă, iar la câte lucruri se distrug într-un hotel se adună. Prima dată omul n-a recunoscut, când i-am spus că apare pe înregistrări şi-a schimbat declarația. A promis că ne returnează obiectul aşa că acum aşteptăm să vină”, au declarat surse din conducerea hotelului.
În mod surprinzător, primarul a spus că a vrut să facă o „glumă proastă”. Cum edilul era amenințat cu un dosar penal dacă nu returnează peria, acesta a trimis-o înapoi la hotel, printr-un curier. Respectivul gadget este întâlnit în multe hoteluri și are o valoare estimată la aproximativ 500 de lei.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024