Spectacol pe mare

Dobrogea se află în continuare sub avertizare cod galben de intensificări ale vântului și ploi. Porturile s-au închis iar traficul pe canalul Dunăre Marea Neagră a fost oprit. În Dobrogea, estul şi nord-estul Munteniei vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 55…75 km/h. Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi local 30l/mp.

Marea nu mai este deloc prietenoasă.Valurile uriașe bat puternic de țărm și chiar pot smulge ancorele navelor de pe fundul mării. Marinarii sunt mult mai vigilenți iar dacă vaporul își schimbă poziția fie și cu câțiva metri, dau alarma și se depărtează imediat în larg.
Dacă pentru autorități vântul puternic constituie o problemă importantă unde trebuie luate măsuri de siguranță, pentru constănțeni imaginea oferită de valurile mării este un adevărat spectacol.
Pentru perioada următoare, veștile nu sunt deloc îmbucurătoare. Vântul va continua să sufle cu putere iar temperaturile vor scădea până la 5 grade Celsius. Zonele afectate de acest cod sunt județele Constanța,Tulcea, Buzău și Brăila.Vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, iar în jumătatea de nord a Dobrogei cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp.
Redactor: Alexandra Panait

Cele mai Accesate Articole