Un accident rutier groaznic s-a produs astăzi pe drumul european E 58, care face legătura între municipiile Botoşani şi Iaşi. O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite. Printre victime se numără şi doi copii. Potrivit autorităților accidentul s-a produs pe fondul unui carosabil acoperit cu zăpadă şi în condiţii de vizibilitate redusă.
Microbuzul mergea dinspre Flămânzi spre Botoșani, iar într-o curbă, înainte de pădurea de la Buda, a fost izbit violent în partea frontală de un autoturism. Potrivit polițiștilor, șoferul mașinii a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat pe câmp, acolo unde a ajuns și autoturismul. În mașină se aflau șase persoane, patru adulți și doi copii. Impactul a fost mortal pentru una dintre acestea. Microbuzul transporta 24 de persoane, dintre care cinci au fost rănite în urma impactului. La faţa locului au ajuns şase ambulanţe, care au preluat victimele şi le-au transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani. Potrivit autorităților accidentul s-a produs pe fondul unui carosabil acoperit cu zăpadă şi în condiţii de vizibilitate redusă. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
DSP Constanța desfășoară o campanie de prevenire a consumului de tutun
Direcția de Sănătate Publică din Constanța desfășoară pe parcursul lunii mai o campania ”De unde știi…adevărul despre tutun?”. Consumul de...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024