Petiţie pentru salvarea unui tată

Soția constănțeanului care a suferit arsuri grave în urma exploziei rezervorului unei mașini de mare tonaj pe care o conducea, susține că Spitalul Floreasca refuză să accepte transferul bărbatului în Belgia. Prin urmare, familia a început strângerea de fonduri pentru a-l muta pe cont propriu într-un spital în care i-ar putea fi salvată viaţa.

Decebal Marian Şerban, fost pompier în Constanţa, a suferit un grav accident în data de 8 noiembrie. Bărbatul lucra ca şofer pe TIR, iar în acea zi rezervorul camionului i-a explodat în faţă. Potrivit apropiaților, de atunci și până în prezent, el a fost purtat pe drumuri între spitale fără a beneficia de îngrijirea necesară.  Familia se teme pentru viaţa lui, pusă serios în pericol de sistemul sanitar din România și cere transferu său la o clinică din Belgia.
„Inițial, mi s-a spus că trebuie să treacă 72 de ore de la momentul traumatic, apoi pur și simplu am fost refuzată. Am vorbit chiar și cu ministrul sănătății, Sorina Pintea, care mi-a spus că nu are ce să facă, fiind vorba strict despre decizia medicului”, spune Monica Șerban.
Aceasta mai susține faptul că soțul ei ar fi putut fi transportat până acum la o clinică din Belgia, dar medicii Spitalului Floreasca au refuzat acest lucru.

„Am luat legătura cu cei de la Colectiv, care au vorbit la un spital în Belgia, C.H.U. de Charleroi, s-au trimis documentele medicale, iar cei de acolo și-au dat acordul. Acum, mi s-a spus că soțul meu nu mai este transportabil, dată fiind starea lui”, afirmă Monica Șerban.

Și pentru că nu a găsit înțelegere, tânăra a lansat o petiţie, în mediul online, pentru salvarea soțului ei, Decebal Marian Şerban.

„Vă rugăm din suflet să ne ajutaţi într-o problemă a unui prieten, soţ, tată, ars într-o explozie a unui rezervor de TIR la Cernavodă. Joi, 8 noiembrie. Nu ştim suprafaţa exactă, pentru că prima dată medicii au zis că e pe 50-55% din corp, acum spun că 35%. Numele victimei este Şerban Decebal Marian din Constanţa, fost pompier ISU Constanţa. De la Floreasca nu ni se da acceptul pentru transfer în Belgia. Starea lui se înrăutăţeşte! Avem nevoie de ajutor să ne susţineţi: un tată are dreptul să îşi crească copiii, Crăciunul se apropie, familia trebuie reunită. DA pentru o şansă la viaţă în spitalul din Belgia!“ se arată în petiție.

În urmă cu doar câteva săptămâni, un alt tânăr a fost rănit într-o explozie din Piatra Neamţ. Dus inițial la un spital din Iași, el a fost transportat cu dificultate în Belgia, pentru tratament. Din păcate, tânărul a murit la scurt timp după ce a ajuns în clinica din străinătate.  
Redactor: Oana Jărloianu

Cele mai Accesate Articole