Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la un bloc de nefamiliști din Murfatlar. Un bărbat a ajuns la spital, iar 58 de persoane s-au evacuat.
La primele ore ale dimineții pompierii au fost chemați să intervină pentru stingerea incendiului izbucnit inițial de la o baracă locuită de un bărbat. Acesta folosea lumânări în lipsa electricităţii şi se pare că asta a fost cauza de unde a izbucnit incendiul. Flăcările au cuprins baraca, apoi un copac uscat şi au ajuns până la izolaţia din poliester a blocului de nefamiliști. În doar câteva minute, acoperişul de peste 200 de metri pătraţi s-a aprins. Câţiva martori au dat alarma, iar cei 58 de oameni aflaţi în clădire au fost evacuaţi cu ajutorul poliţiştilor şi pompierilor. Locatarii au ieşit din case în pijamale sau acoperiţi cu pături. Niciunul dintre ei nu a reuşit să-și salveze bunurile.
”La fața locului au intervenit 19 pompieri cu 3 autospeciale de stingere și autoscara mecanică. A ars acoperișul pe o suprafață totală de aproximativ 200 mp. În bloc erau 33 de garsoniere din care 30 erau locuite. La trei dintre acestea a căzut tavanul. Numărul persoanelor evacuate și autoevacuate este de 18 copii și 40 adulți.” a declarat Anca Chiriță, purtător de cuvânt ISU Dobrogea
Bărbatul care locuia în baraca în care a izbucnit incendiul a fost transportat în stare extrem de gravă la spital. Potrivit medicilor, are arsuri pe o mare parte din suprafaţa corpului.
După 10 ore de luptă cu flăcările militarii ISU au lichidat incendiul. În prezent se cercetează cauza de la care a pornit incendiul și se evaluează pagubele produse de acesta.
Redactor: Cristina Niță
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
DSP Constanța desfășoară o campanie de prevenire a consumului de tutun
Direcția de Sănătate Publică din Constanța desfășoară pe parcursul lunii mai o campania ”De unde știi…adevărul despre tutun?”. Consumul de...