Spitalul Clinic Județean de Urgență a anunțat că peste 1.000 persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, de vineri, 30 noiembrie până luni, 3 decembrie 2018.
Au avu nevoie de îngrijiri medicale aproximativ 770 adulți și peste 300 copii.
Dintre aceștia 265 (74 copii, 191 adulți) au fost internați.
”Cele mai multe internări au fost în secția Pediatrie. Din cei 74 copii spitalizați, 3 au fost internați la Chirurgie și Ortopedie Pediatrică și 71, în secția Pediatrie. Predomină, ca și săptămâna trecută, tot bolile respiratorii. Colectivitatea, temperaturile extreme, ceața dar și vântul care face ca temperatura resimțită să fie mult mai scăzută, sunt principalele cauze ale îmbolnăvirilor.
In aceste zile a crescut și numărul pacienților internați la Ortopedie –Traumatologie. Numai în ultimele 3 zile au fost internate de urgență 21 de persoane. In momentul de față, gradul de ocupare al secției este maxim. Majoritatea pacienților au suferit fracturi din pricina alunecării pe gheață.
Medicii recomandă populației să nu amâne consultația, în cazul producerii unui traumatism. Este esențial ca pacientul să fie investigat corespunzător și, dacă este cazul, supus în timp util intervenției chirurgicale”, se arată într-un comunicat al SCJUC.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024