Polițiștii amenință cu proteste dacă Guvernul le îngheață salariile și sporurile, se arată într-un comunicat al sindicatului polițiștilor “Europol”. Anunțul vine la scurt timp după apariția unui proiect de ordonanță de urgență, încă neasumat de Guvern, în care sunt înghețate o serie din promisiunile făcute bugetarilor și pensionarilor pentru anul 2019.
Potrivit lui Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în şedinţa de Guvern de vineri ar urma să fie aprobat un proiect de Ordonanţă prin care salariile bugetarilor vor fi îngheţate.
„Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţin cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, se arată în proiectul transmis de Sorin Dumitraşcu
Totodată, reprezentanții sindicatului polițiștilor “Europol”, au anunțat printr-un comunicat că polițiștii nu vor mai accepta să le crească veniturile doar pe hârtie, iar în cazul înghețării salariilor vor declanșa proteste.
“Chiar azi în ajunul sărbătorii Sf. Nicolae, polițiștilor li s-a pregătit un ”cadou” neașteptat. Guvernul a pregătit proiectul de ordonanță de urgență privind măsurile fiscal bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, ordonanță care se va aplica în cursul anului 2019. (…)Deși în proiectul de ordonanță nu se face referire la creșterea etapizată care trebuie sa se facă cu 1 ianuarie, trebuie să fim foarte atenți la forma finală pe care o va avea ordonanța de urgență pentru că polițiștii nu vor mai accepta să le crească veniturile doar pe hârtie. Vă ținem la curent cu evoluția actului normativ, iar în cazul înghețării salariilor, vom declanșa ample acțiuni de protest pe termen nelimitat.” se arată în comunicatul Europol.
Cu toate acestea, reprezentanţii Ministerului Muncii au precizat că la nivelul acestei instituţii nu a fost avizat un astfel de proiect. Pe de altă parte, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, că anticipează creștere salariului minim pe economie de la 1 ianuarie, săptămâna aceasta urmând a avea loc noi discuţii. Ministrul a mai spus că proiectul va fi aprobat la finele acestei săptămâni în şedinţa de Guvern.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024