CFR Călători. Intră în vigoare noul Mers al Trenurilor

CFR Călători anunță că, începând cu data de 9 decembrie a.c., va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019.
Acesta va fi valabil până la data de 14 decembrie 2019.
Potrivit companiei, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea orelor de circulație a trenurilor cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.
Zilnic se vor afla în circulaţie peste 1200 de trenuri, în funcție de perioada din an:
-Trenurile Zăpezii  vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei. În plus, în perioada 8 ianuarie – 28 februarie 2018, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%*, de luni până joi. De asemenea, de luni până duminică, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Brașov și retur) au reduceri între 31% și 56%.
-Trenurile Soarelui  vor asigura în perioada sezonului estival 2019 legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.
Trenuri noi în traficul intern:
-Este introdus în circulaţie un tren nou InterRegio (IR 1634) pe ruta Brașov (pl. 11.20) – Ploiești Vest (sos.13.20) – București Nord (sos. 14.04), cu opriri în toate stațiunile montane.
-Asigurarea legăturii directe între Iași și Constanța cu trenurile InterRegio 1861/1862 (via Vaslui, Bârlad, Mărășești, Focșani, Buzău, Țăndărei). În perioada mini-vacanței de 1 Mai și a sezonului estival se asigură legătura directă Iași – Constanța – Mangalia.
Trenuri către aeroport

Zilnic, legătura feroviară București – Aeroport și retur va fi asigurată cu 17 trenuri (9 pe sensul de dus /8 pe sensul de întoarcere).

Transport biciclete
-Șase trenuri Regio care vor circula pe ruta Bucureşti – Braşov şi retur vor avea în compunere vagoane adaptate pentru transportul bicicletelor.
-La toate trenurile se pot transporta gratuit  bicicletele pliabile  la clasa 1 şi a 2-a sau schiuri la vagoanele de clasa a 2-a, ca bagaj de mână, în limita spaţiului disponibil bagajelor de mână, cu condiția să nu incomodeze pe ceilalți călători (o bicicletă pliabilă sau o pereche de schiuri de persoană).
-La trenurile Interregio, călătorii care doresc să circule cu biciclete nepliabile/nedemontabile o pot face dacă în compunerea trenului există un vagon dotat constructiv cu spaţiu special amenajat pentru fixarea şi transportul bicicletelor.
Durate reduse de călătorie
-Duratele de parcurs pentru trenurile de pe ruta București Nord – Constanţa au fost reduse în medie la aproximativ 2 ore și 15 minute pentru trenurile IR cu opriri în stațiile principale și la 1 oră și 58 de minute pentru trenurile fără oprire.
Trafic internațional:
Legături noi
-Este introdus în grafic un tren nou – trenul  Transilvania ,  pe ruta Cluj Napoca – Viena care circulă zilnic, astfel:
-IR 143 Cluj-Napoca (07:35) – Budapesta (14:20/14:40) – Viena (17:21)
-IR 144 Viena (10:42) – Budapesta (13:19/13:40) – Cluj-Napoca (22:25).
-Este creată o nouă legătură directă între Budapesta și București (via Craiova, Timișoara, Arad, Curtici) cu trenul IR 72/ IR 73 –  Traianus,  astfel:
-IR 72 București Nord (pl. 5.20) – Budapesta Keleti (sos. 18.50 )
-IR 73 Budapesta Keleti (pl. 7.10) – București Nord (sos. 23.22)
Sursa: Comunicat CFR Călători

Cele mai Accesate Articole