Maternitatea Giulești va răspunde în fața legii

Avocatul Poporului a anunțat că s-a sesizat din oficiu în legătură cu existenţa unui focar de stafilococ auriu meticilino rezistent, la Spitalul „Prof. Dr. Panait Sârbu” cunoscut și sub denumirea de „Maternitatea Giuleşti”. 23 de sugari au ajuns la urgență în mai puțin de două săptămâni după ce au fost externați din maternitate. Prin urmare, Spitalul „Prof. Dr. Panait Sârbu” ar putea răspunde în fața legii pentru îmbolnăvirea nou-născuților.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 34 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică precum şi dreptul la ocrotirea sănătăţii.
“Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu existenţa unui focar de stafilococ auriu la Spitalul „Prof. Dr. Panait Sârbu” („Maternitatea Giuleşti”).(…) Potrivit celor relatate în presă, un număr de 20 de nou născuţi care au fost aduşi pe lume la Maternitatea „Panait Sârbu” se află internaţi la Spitalul “Grigore Alexandrescu”, 15 dintre aceştia fiind diagnosticaţi cu stafilococ auriu meticilino rezistent, pentru ceilalţi probele aflându-se în lucru. Mai mult decât atât, după data de 6 noiembrie 2018, un număr de 9 asistente şi 2 medici din cadrul unităţii sanitare au fost depistaţi cu stafilococ auriu, după cum a relatat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Prof. Dr. Panait Sârbu””, se arată în comunicatul de presă publicat de Avocatul Poporului.
În data de 5 decembrie numărul bebeluşilor care s-au născut la Maternitatea “Panait Sârbu” şi apoi au fost internaţi la Spitalul Clinic de Copii “Grigore Alexandrescu” cu stafilococ auriu a ajuns la 23.
Potrivit cadrelor medicale din spitalul „Grigore Alexandrescu” situația de la Maternitatea Giulești este un dezastru extrem de periculos. Dacă intervenția medicilor de la Spitalul de Urgență pentru Copii nu ar fi fost promptă și la standarde înalte, pericolul decesului nu ar fi fost evitat.
Redactor: Oana Jărloianu

Cele mai Accesate Articole