De sâmbătă seară, Ţara Piticilor din Parcul Tăbăcărie a devenit tărâmul de basm al copiilor, plin de luminițe, globuri, ornamente și căsuțe cu activități educative. Pe parcursul serii s-a desfășurat un spectacol grandios, cu zeci de personaje îndrăgite de cei mici, mii de luminite și un impresionant foc de artificii.
Așa a început totul. Ţara Piticilor a devenit Tărâmul Magic al Crăciunului, populat aşa cum se cuvine, cu personaje din poveşti vechi şi noi, aparţinând copilăriei tuturor generaţiilor. Nerabdători, copiii însoțiți de părinți au pășit pe tărâmul lui Moș Crăciun. Pe lângă bradul înalt de 25 de metri și scena în forma unui castel de poveste, sania bătrânului cu barbă albă i-a încântat pe micuți.
Pe tot parcursul serii, părinții au fost la fel de încântați ca și prichindeii.
Timp de o lună, copiii vor fi antrenaţi în multiple activităţi educative şi artistice. Vor scrie scrisori Moşului, vor deveni bucătari, actori, dansatori, și vor învăţa să deseneze dar și să se comporte potrivit Codului Bunelor Maniere.
Nici părinţii sau bunicii nu au fost uitaţi. Organizatorii au pus la dispoziţie Târgul de Crăciun, unde o gamă extrem de variată de produse şi dulciuri specifice perioadei Sărbătorilor așteaptă să fie descoperită. Și cum o seară de basm nu se încheie pur și simplu, organizatorii le-au oferit celor prezenți un spectaculos foc de artificii.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024