Un bărbat din Constanța, care șantaja o tânără pentru întreţinerea de relaţii sexuale, a fost reținut de poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Constanţa.
Aceștia au organizat, ieri, un flagrant, în zona Gării CFR.
Acțiunea a avut loc în urma unei sesizări primite de la o tânără, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Brăila, care primise ameninţări de bărbatul în vârstă de 36 de ani.
”Respectivul bărbat îi ceruse persoanei vătămate, în mod insistent, întreţinerea de relaţii sexuale, după ce discutaseră în prealabil pe o reţea de socializare.
Flagrantul a fost realizat în jurul orei 14.00, iar în urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii constănţeni l-au reţinut pe o perioadă de 24 de ore pe bărbat, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, fiind introdus în arestul IPJ Constanţa.
La data de 13 decembrie a.c., poliţiştii constănţeni îl vor prezenta în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul în cauză este recidivist, fiind liberat din penitenciar la data de 23.10.2018, după ce fusese condamnat la 2 ani închisoare cu executare pentru comiterea unei alte infracţiuni de şantaj”, transmite IPJ Constanța.
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024