Tânără din Năvodari, bătută de soț. Bărbatul a fost reținut de polițiști

În România se înregistrează tot mai multe cazuri de femei bătute de soți. Specialiștii spun că trauma lor nu e doar fizică. În urma agresiunilor, femeile se simt neputincioase şi lipsite de valoare, astfel că nu cer ajutor.
O tânără din Năvodari și-a făcut însă curaj și le-a spus polițiștilor despre abuzurile pe care le-a suferit. Bărbatul a fost reținut, iar oamenii legii au cerut arestarea sa preventivă.
”În urma unei plângeri depuse de o tânără, în vârstă de 23 de ani, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au probat activitatea infracțională a soțului acesteia, în vârstă de 24 de ani, care este acuzat că și-a agresat soția în zilele de 25 noiembrie și 12 decembrie.
Polițiștii l-au reținut pe bărbatul în cauză, domiciliat în orașul Năvodari, pe o perioadă de 24 de ore și îl vor prezenta instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cel în cauză a fost introdus în C.R.A.P. al IPJ Constanța”, precizează IPJ Constanța.
Bărbatul în cauză este cunoscut pentru agresivitatea sa și are antecedente penale. El este implicat în mai multe dosare cu fapte de violență (tâlhării).
Articolul Tânără din Năvodari, bătută de soț. Bărbatul a fost reținut de polițiști apare prima dată în Navodari Online .

Cele mai Accesate Articole