Poliția Română în sprijinul Poliției Franceze

Din această săptămână, 20 de polițiști români participă la cea de-a 15-a misiune de patrulare în Franța. Ei acordă sprijin polițiștilor francezi și iau parte la activitați de patrulare și misiuni de siguranță publică. Cei aleși, au experienţă în structurile operative ale Poliţiei Române şi au fost testați în privința noțiunilor  legislative şi a nivelului de cunoaştere a limbii franceze.

Din 12 decembrie și până pe 31 ianuarie 2019, 20 de polițiști români participă la activități de cooperare poliținească, în calitate de specialiști suport operativ la Paris. Pe tot parcursul acestei perioade polițiștii români și francezi participă împreună la activităţi de patrulare şi misiuni de siguranţă publică, în uniformă, în diferite zone ale capitalei Franței, pentru prevenirea infracţionalității stradale și a faptelor antisociale. Polițiștii români, sprijină verificările efectuate de serviciile poliţiei franceze în stabilirea identităţii persoanelor implicate în comiterea de fapte de natură infracţională, depistate cu ocazia desfăşurării activităţilor de patrulare. În misiunea din Franța s-au deplasat poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliţie judeţene Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Harghita, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Tulcea și Vâlcea.
Șeful Poliției Române, chestor general de poliție Ioan Buda s-a arătat încrezător în faptul că polițiștii români vor reprezenta instituția cu responsabilitate, demnitate și curaj.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole