Muzica de calitate continuă să fie prezentă la Năvodari. Orchestrele „Adoramus” din Constanța și „Biruitori prin Cruce” din Tariverde s-au numărat printre invitații speciali ai Festivalului de colinde prezent la Casa de Cultură din oraș. Evenimentul s-a desfășurat sub bagheta maestrului Nicola Cornel.
Micii instrumentiști au adus colinda lor specială năvodărenilor prezenți la Casa de Cultură „Pontus Euxinus”. În prag de sărbători, copii au dorit să transmită tuturor frumusețea acestei perioade dar mai ales încărcătura spirituală a sărbătorilor de iarnă. Administrația locală, lăcașul de cultură și Centrul Creștin Secolul 21 Năvodari, au reușit organizarea unei seri de mare ținută morală creștină.
Ca la fiecare eveniment organizat de Centrul Creștin Secolul 21, muzica de suflet a fost completată de mesaje tălmăcite din Biblie. Pastorul Samuel Cristian a urcat pe scenă și a dăriut oamenilor bogăție prin cuvinte cu har.
În spatele unei seri reușite se află întotdeauna o echipă de oameni dedicați care muncesc ore în șir. Îi zărești după cortină, într-un colț al sălii sau la intrarea în sala de spectacol. Aici i-am regăsit pe Dora Radu, Elana Matei, Leonard Gurgaș și Pavel Ursu împreună cu familia sa.
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024